Speakerii Conferinței MATERNOPEDIA – 2026

Sociolog drd., Managing Partner & Research Coordinator, Cult Research

Medic specialist pediatru, competență în endocrinologie pediatrică, Yuno Clinic

director executiv al Centrului pentru Politici de Sănătate și Sănătate
Publică din cadrul Universității Babeș-Bolyai

Prof. Dr. Habil. Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, președinte Societatea Română de Informatică Medicală

Medic pediatru și neonatolog, Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA)

Medic primar obstetrică – ginecologie, șef lucrări UMF Gr. T. Popa, Iaşi, șef secție ginecologie, Spitalul de OG Elena-Doamna

Director executiv Asociația SAMAS

Asistent universitar, Departamentul Medicină Preventivă, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”, Republica Moldova

Președinte fondator Societatea Raționalistă Română

Profesor asociat, Departamentul de Chimie şi Ştiinţe Biomoleculare, Universitatea Clarkson

Cercetător în imunologie la Universitatea Oxford

Asistent medical generalist la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, educator perinatal SAMAS

Medic specialist obstetrică-ginecologie și medicină materno-fetală

Medic primar dermatovenerologie, Policlinica Panduri

Vicepreședintă a RSLM – Romanian Society of Lifestyle Medicine

Doctor în educație fizică și sport

Co-fondator Pacientul 2.0

Co-fondator Stratagents

Președinte Federația Tinerilor din Cluj

Manager al Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”

Medic specialist obstetrică – ginecologie

Consilier pentru drepturile mamelor

Moașă licențiată, educator perinatal SAMAS

Psiholog clinician, psihoterapeut, ColorSteps

Medic primar sănătate publică și management, DSP Bihor

Medic specialist neonatologie, INSMC ”Alessandrescu Rusescu” – Maternitatea Polizu, Asistent universitar UMF “Carol Davila” București

Psiholog clinician, psihoterapeut, director al programului Sănătos de mic

Medic rezident obstetrică – ginecologie, Spitalul Universitar de Urgență Elias

Medic primar ORL

Director INSCOP Research

Jurnalistă, PRO TV

Medic pediatru, director medical al programului Sănătos de mic